Pentru a putea fi create bursele, bugetul trebuie să fie deja adăugat.
Din modulul burse vom merge pe cardul Configurare burse, veți selecta anul universitar și facultatea după care apăsați pe butonul portocaliu +Bursă nouă.
Va apărea o nouă fereastră în care veți putea selecta din lista predefinită tipul de bursă.
După selectarea tipului de bursă vor apărea automat și alte câmpuri pe care să le completați: denumirea bursei (aici de preferat să îi puneți o denumire în care să fie trecut si semestrul, ex: Bursa performanță academică semestrul I), ciclul, un câmp de observații – care nu este obligatoriu de completat dar daca se dorește a se completa, puteți completa cu informații despre bursa configurată sau date din legislație.
Apoi veți selecta tipul de repartizare și recurența bursei.
După ce ați parcurs și acest pas urmează să repartizați bugetul pentru bursa/bursele configurate.
Adăugarea bugetului se va face prin adăugarea din bugetele deja configurate. Din bugetul alocat putem selecta și valoarea repartizată care poate fi fixă, procent sau nespecificat.
În funcție de repartizarea bugetului, va apărea și o bară de progres unde puteți vedea cât este alocat din buget, repartizat și disponibil din bugetul alocat.
După finalizarea pașilor veți putea identifica bursa configurată în pagina principală de la configurare burse. De acolo puteți edita, duplica sau șterge bursa configurată.



